4 motive pentru a elimina cuvantul esec din vocabularul tau

Te-ai întrebat vreodată de ce unii oameni reuşesc aproape de fiecare dată la fiecare provocare pe care o au, în timp ce alţii nu par a fi în măsură nici măcar să înceapă?
Există patru mari motive principale pentru care oamneii eşuează.
Vreau să îţi prezint un acronim care explica foarte concis modalitatea prin care oamnii eşuează: FAIL
Aceast  acronim este în acelaşi timp eşecul în sine, FAIL din limba engleză înseamnă a eşua.
F – vine de la “lipsa Focusului”
A – vine de la “lipsa Acţiunii”
I – vine de la “lipsa Ideilor”
L – vine de la “a nu avea Longevitate”

Litera F – lipsa Focusului
Şansele de success sunt amplificate exponenţial dacă ai capacitatea de a te concentra. Într-o cercetare pe care am făcut-o, am constatat că este trăsătura cu care cei mai mulţi antreprenori se luptă.
Este ca atunci când vizionezi un film la televizor. Dacă ai atenţia nedivizată, vei fi capabil să urmăreşti acţiunea filmului, să înţelegi personajele, iar în cele din urmă să te bucuri de film. În schimb dacă stai de vorbă cu prietenii sau faci orice altceva ca să îţi distragă atenţia de la film vei constata că ai pierdut scene importante fără de care nu poţi înţelege pe deplin ceea ce se întâmplă şi vei ajunge să te uiţi la altceva.
Nu e faptul că filmul nu a fost unul bun, ba din contră ar fi fost unul de excepţie. Dar dacă nu te concentrezi la una dintre activităţile pe care la faci sau la amândouă separat se va întâmpla următorul lucru: vei pierde teren sau îţi vei pierde pur şi simplu interesul.
Acelaşi lucru este valabil în tot ceea ce vrei sa faci.


Litera A – lipsa Acţiunii

Poţi să ai vise de success, dar dacă nu iei măsuri, este puţin probabil că acestea să se materializeze.
Cu aproape 90 de ani în urma Frederick Terman, un profresor de la Stanford, a avut un vis. El a vrut să creeze o regiune industirala prosperă, având Universitatea ca epicentru. Puţini au crezut în viziunea lui de nebun, dar el nu a lăsat ca nimic din toate astea să-l împiedice pentru a acţiona.
Pasiunea profesorului Terman a captivat pe doi dintre elevii săi, iar câţiva ani mai târziu când au absolvit acesta i-a ajuta să înfiinţeze o afacere aceasta avand sediul în interiorul unui garaj. Le-a oferit o idee pentru primul lor produs , iar în câteva săptămâni au avut prima vânzare la Disney.
Această societate tânără a crescut masiv în câteva decenii, iar acum este un nume măreţ: Hevlett-Packard şi anume Compania HP de care sunt convins 100% că ai auzit.
Profesorul a avut un vis şi a acţionat în acest sens.


Litera I – lipsa Ideilor

Fără idei eşti într-un impas creativ. Acest lucru este valabil mai ales când vine vorba de afaceri. Din fericire există o sumedenie de surse de unde te poţi inspira, care îţi pot furniza o tonă de inspiraţie şi motivaţie.

Însă aminteşte-ţi de litera A – lipsa Acţiunii, chiar şi cu cele mai bune idei, nu se va întâmpla nimic dacă nu acţionezi în aceea direcţie.


Litera L– a nu avea Longevitate

Trebuie să fi dispus să continui ideile tale pe termen lung, nu să renunţi atunci când te loveşti de primul obstacol. Acest lucru este valabil indiferent dacă obiectivul tău este să începi o afacere sau de a face schimbări semnificative în viaţa ta. Dacă nu ai suficientă voinţă visurile tale se vor prăbuşi înainte de a se îndeplini.
Deci ori de câte ori te simţi ca şi cum ai fi faţă în faţă cu eşecul, gândeşte-te la acronimul FAIL şi aminteşte-ţi ce reprezintă fiecare literă în parte: lipsa Focusului, lipsa Acţiunii, lipsa Ideilor, a nu avea Logevitate.
Aşadar elimina complet din vocabularul tău cuvântul eşec(FAIL), astfel încât să reuşeşti în absolut tot ce îţi propui.

Sa ai o zi productiva :)!

Astept parerile tale mai jos pe blog.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *